Paul Matei - WWF (World Wide Fund for Nature)

Mai mult decât o medalie, dublarea populației de tigri!

710 RON Donations raised
100% Complete
600 RON Target
15 Donations
I want to donate!

 

Salut,

Sunt Paul și pe 9 octombrie voi alerga semimaratonul în cadrul Maratonului Internațional București.Voi fi la start ca parte din TEAM PANDA - WWF pentru că îmi pasă de natură și vreau ca efortul meu să însemne mai mult decât o medalie la finish. Împreună putem contribui la protejarea naturii din România.

Anul acesta voi alerga si voi incerca sa strang fonduri pentru unul din obiectivele internationale ale WWF: dublarea populatiei de tigri de pe glob pana in 2020. Acum o sută de ani, existau 100 000 de tigri sălbatici. Acum 6 ani, la începutul Tx2, numărul lor era de 3200, cu 97% mai puțin într-un singur secol. Astăzi, număram oficial 3890 exemplare. WWF se implică în protejarea tigrilor de peste patru decenii. La Summitul dedicat Tigrilor, organizat pentru prima oară în noiembrie 2010, la inițiativa WWF, a fost realizat un Program Global de Recuperare a Tigrilor. Scopul acestui program este de a dubla numărul tigrilor din sălbăticie, până în 2022. La acel moment, WWF s-a angajat să investească 50 de milioane de dolari în următorii 5 ani pentru conservarea tigrului. WWF caută atât soluții imediate, cât și măsuri prin care să se asigure supraviețuirea speciei in viitorul mai îndepărtat. 

Pentru aceasta cauza mi-am propus să strâng 600 RON și, cu ajutorul vostru, sper să depășesc acest prag. Fiecare donație ne aduce mai aproape de misiunea WWF: un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

WWF (World Wide Fund for Nature)

Misiunea WWF (World Wide Fund for Nature)  la nivel global este aceea de a stopa degradarea mediului şi de a construi un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

 

Alătura-te TEAM PANDA și aleargă pentru natură!

Mulți alergători iubesc peisajele naturale și viețuitoarele sălbatice. Dacă și tu ești unul dintre ei, „Aleargă pentru natură”îți oferă șansa să îmbini cele două pasiuni, alergarea și natura. 

 

15 Donations

20 RON
16 Oct 2016
Intotdeauna pentru ursuleti si efort! Go capitane!
11 Oct 2016
vamos pelicanos
11 Oct 2016
150 RON
spor
11 Oct 2016
03 Oct 2016
Let's save the Earth
02 Oct 2016
O initativa buna, succes!
28 Sep 2016
Quel marth, mellonamin!
18 Sep 2016
75 RON
Hai sa fie cu noroc!! :D
18 Sep 2016

Anonymous

50 RON
13 Sep 2016
Succes :)
07 Sep 2016
Sa ajutam pisicile mai mari zic :)
05 Sep 2016
TranceFamily !
05 Sep 2016
Forta!
04 Sep 2016
50 RON
Te astept la sparring :)
02 Sep 2016